📍În 2017 nu ne-a dat nimeni nicio șansă. Și, totuși, peste 1 milion de români au semnat pentru Fără Penali în Constituție.
📍În 2018 am depus semnăturile în Parlament.
📍În 2020, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției „Fără penali în funcții publice” a fost adoptată, după un an de blocaj, de Camera Deputaților.
Ne temeam și avertizam, atunci, că se încearcă blocarea ei nejustificată, pentru încă o perioadă lungă de timp, la Senat. Exact asta s-a și întâmplat.
Timp de patru ani, PSD și PNL au adoptat două tactici pentru a bloca Fără Penali:
🔴 Au refuzat să pună inițiativa pe ordinea de zi a ședințelor comisiilor care trebuie să dea raport pe inițiativă.
🔴 Atunci când inițiativa a ajuns pe agenda lor, au boicotat ședințele, astfel încât să nu se poată asigura cvorumul necesar.
Prin demersurile USR de susținere a inițiativei Fără Penali în Funcții Publice, în 2022 au fost adoptate legile care interzic persoanelor care au avut o condamnare definitivă să mai poată candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale.
Dar am continuat să luptăm pentru Fără Penali în Constituție. Pentru că asta e voința a peste 1 milion de români. Și pentru că știm că o majoritate toxică PSD-PNL poate interveni foarte ușor asupra legii. Dar Constituția nu se modifică așa ușor. Din Constituție se poate șterge doar prin voința poporului, nu a parlamentarilor.
De ce acum? Pentru că nu vrem să aruncăm banii românilor prin două scrutine diferite: organizarea referendumului odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale ar reduce costurile.
Ajută-ne să punem presiune pe ei.
Dacă inițiativa este adoptată de Senat până pe 24 octombrie, putem avea referendum Fără Penali pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale!