Secretar de Stat – Ministerul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului din Romania

Politica nu este ceva special și nici rezervată unor oameni aparte. Este un mecanism simplu prin care ne organizăm ca societate.

În fiecare zi, ne transferăm încrederea, așteptările și responsabilitatea către reprezentanți. De aceea, baza structurii pe care se construiește, este esențială. Dacă oamenii competenți aleg să nu se implice, locul nu rămâne gol.

Cred că politica ar trebui să fie un lucru firesc: oameni serioși care contribuie pentru ca lucrurile să funcționeze mai bine. România are nevoie de implicare, mai ales la nivel local, acolo unde începe orice schimbare reală.

În acest context, am acceptat responsabilitatea de a ocupa funcția de secretar de stat în cadrul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Voi trata acest rol ca pe o continuare a muncii începute, cu accent pe rezultate concrete și pe o relație mai simplă între stat și mediul privat.

Nu plec din Maramureș. Duc Maramureșul la București și rămân aproape de comunitatea din Baia Mare și de echipa USR locală.

Îi invit pe cei care cred că lucrurile pot fi făcute mai bine să se implice și să susțină acest efort. Politica este, în fond, despre noi toți — și funcționează doar dacă alegem să fim parte din ea.