Ce înseamnă un ministru USR la Mediu. Cum apără Diana Buzoianu pădurile României.

Diana Buzoianu a trecut deja prin două moțiuni, două chemări la Ora Guvernului, atacuri repetate în presă și presiuni din toate colțurile sistemului. Nu a cedat. Și uite ce a lăsat în urmă, doar în ultimele săptămâni: 

1. Reforma ROMSILVA – Adoptată de Guvern. 

Ani de zile, Romsilva a fost un stat în stat. 41 de direcții silvice, directori care stăteau în funcție zeci de ani fără evaluare, nimeni care să răspundă pentru nimic.

Diana a schimbat asta: De la 41 de direcții silvice la 19 structuri regionale. Directori numiți prin concurs, nu prin pile. Indicatori clari de performanță, evaluare anuală – cine nu livrează pleacă. Bonusul de pensionare de 10 salarii? Redus la un singur salariu. Întregul parc auto al Romsilva va fi monitorizat GPS. Personalul de control va fi dotat cu echipamente foto-audio-video, iar înregistrările vor putea fi folosite ca probe în instanță. 

2. Garda Forestieră are rezulate istorice în prima lună de mandat al noului inspector general. 

Diana l-a numit pe George Gârbacea inspector general al Gărzii Forestiere. Imediat au apărut criticile: „prea userist”.


Rezultatele din prima lună de mandat al noului inspector? 3.560 mc de lemn tăiat fără drept identificat, adică 32% din tot lemnul ilegal descoperit în întreg anul 2025. Într-o singură lună. Prejudicii de 2 milioane de lei stabilite oficial, adică 28% din prejudiciul total al anului 2025. Într-o singură lună.


Iată de ce supără unele numiri.

3. Reforma Apele Române – indicatori de performanță clari. 

Din luna aceasta, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă au indicatori clari de performanță. Ce înseamnă asta pentru oameni? Acte emise mai repede, timp de intervenție redus în caz de urgență (inundații, poluări, probleme la baraje), mai multe inspecții, investiții mai bine gestionate și digitalizare accelerată. 

4. Laboratoarele mobile de calitate a aerului – scoase din depozite. 

Diana a semnat ordinul de ministru prin care laboratoarele mobile de monitorizare a calității aerului nu vor mai sta să adune praf la sediile instituțiilor. Dacă nu există incidente de poluare, vor fi trimise în zone cu poluări istorice unde nu există stații oficiale. Echipamente care au costat mulți bani vor fi folosite, în sfârșit, ca să știm cu toții, oficial, ce aer respirăm.

5. Iazurile piscicole fantomă – stop exploatărilor mascate.

A scos la iveală cum în ultimii 10 ani, peste 1.200 de avize au fost emise pentru „iazuri piscicole.” Mai puțin de 10% au devenit iazuri. În realitate, s-au extras milioane de metri cubi de agregate minerale, iar în urmă au rămas sute de cratere în pământ. Legea a fost folosită ca paravan pentru extragerea de balast, lăsând în urmă cratere abandonate, ape poluate și comunități în pericol.


Diana a propus: durata exploatării limitată, stop la prelungirile infinite, garanții mai mari și blocarea accesului la noi autorizații pentru cei care nu și-au respectat obligațiile în trecut.

6. Natura 2000 – 30% din restanțele a 9 ani, rezolvate în 6 luni. 

România avea un dosar de infringement care risca să blocheze miliarde de euro în investiții europene. Timp de 9 ani, 224 de situri de importanță comunitară nu au avut planuri de management sau obiective de conservare aprobate. În 6 luni, Diana și echipa ei au adoptat 30% din aceste planuri și obiective cerute de Comisia Europeană. Au deblocat proceduri interne, au aprobat organigrama noii instituții și au stabilit un calendar clar cu Comisia Europeană.


Rezultatul: Până în 2028, România va asigura respectarea deplină a directivelor europene.

Și, să nu uităm:

7. Curățenia de pe litoral.

Raportul lansat de Diana Buzoianu a arătat că peste 4.000 de construcții – unele blocuri cu mai multe etaje – sunt ridicate pe terenuri din zona costieră care ar fi trebuit să aparțină statului român. Vorbim de mii de posibile abuzuri comise în ultimii 30 de ani în zona costieră din România. Au fost scoase la lumină și încep să fie duse în instanță. Acum sunt controale pe toată plaja. Prea mulți „băieți deștepți” au construit ilegal pe plaje. Acum nu mai pot face asta. 

Acestea sunt fapte. 
Și toate s-au întâmplat în câteva luni, cu un singur ministru care a refuzat să cedeze presiunilor, care a trecut prin două moțiuni și a continuat să muncească în fiecare zi.

Asta face un ministru USR.

Asta facem noi la guvernare.

Data viitoare când cineva vă întreabă „dar ce face USR?”, trimite-i acest link.