Până la data de 25 august, toate primăriile trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro.
Până în prezent, peste un sfert din primăriile din România nu au îndeplinit această obligație legală, respectiv 919 din 3.187.
Peste 2,5 milioane de români nu pot beneficia astăzi de avantajele digitalizării și sunt nevoiți să meargă fizic la primărie.
Înrolarea tuturor primăriilor în platforma Ghișeul.ro este esențială, pentru ca fiecare cetățean, indiferent unde locuiește (în țară sau în străinătate) să poată beneficia de servicii publice rapid, simplu și fără drumuri inutile la primărie.
În consecință, Viceprim-Ministrul Romaniei, Oana Gheorghiu, le-a transmis astăzi un mesaj de reamintire celor 919 primari în cauză, prin care le-a amintit faptul că mai au la dispoziție 20 de zile pentru ca instituția pe care o conduc să se înroleze în sistem.
În cazul nerespectării termenului, legea prevede sistarea alimentării bugetelor locale, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, destinate echilibrării bugetelor locale, cu câteva excepții.
Digitalizarea aduce eficiență, transparență și încredere în instituțiile publice.
PS: România are nevoie urgentă de reforma administrativă și reducerea numărului de primării.
Lista unităților administrativ-teritoriale care nu sunt înrolate în platforma ghiseul.ro (913 comune și 6 orașe):
Alba [33]: Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Bucerdea Grânoasă, Ceru-Băcăinți, Cetatea de Baltă, Ciuruleasa, Cut, Fărău, Gârbova, Horea, Întregalde, Livezile, Lunca Mureșului, Lupșa, Mogoș, Ocoliș, Ohaba, Pianu, Poiana Vadului, Ponor, Poșaga, Rădești, Râmeț, Roșia de Secaș, Roșia Montană, Săliștea, Șugag, Unirea, Vadu Moților, Valea Lungă, Vidra
Arad [23]: Almaș, Bata, Bârsa, Birchiș, Brazii, Cermei, Chisindia, Craiva, Dieci, Grăniceri, Hălmagiu, Hălmăgel, Ignești, Ineu (oraș), Moneasa, Pleșcuța, Șeitin, Șilindia, Șimand, Șiștarovăț, Tauț, Târnova, Ususău
Argeș [19]: Bârla, Boțești, Căteasca, Cicănești, Ciomăgești, Coșești, Davidești, Dobrești, Godeni, Hârsești, Izvoru, Negrași, Nucșoara, Oarja, Săpata, Slobozia, Ștefan cel Mare, Teiu, Ungheni
Bacău [15]: Berzunți, Blăgești, Filipeni, Glăvănești, Lipova, Livezi, Motoșeni, Odobești, Oncești, Parincea, Podu Turcului, Prăjești, Roșiori, Tamași, Vultureni
Bihor [17]: Borod, Bulz, Căpâlna, Câmpani, Cetariu, Chișlaz, Ciumeghiu, Criștioru de Jos, Drăgănești, Holod, Lazuri de Beiuș, Mădăras, Roșia, Sânnicolau Român, Tărcaia, Vadu Crișului, Vârciorog
Bistrița-Năsăud [8]: Chiochiș, Leșu, Negrilești, Parva, Salva, Spermezeu, Uriu, Urmeniș
Botoșani [24]: Adășeni, Avrămeni, Brăești, Concești, Copălău, Corlăteni, Coșula, Cristești, Dimăcheni, Drăgușeni, Durnești, Havârna, Hănești, Leorda, Manoleasa, Pomârla, Rădăuți-Prut, Ripiceni, Roma, Românești, Santa Mare, Știubieni, Văculești, Vorniceni
Brașov [15]: Augustin, Cața, Cincu, Comana, Crizbav, Dumbrăvița, Hoghiz, Jibert, Ormeniș, Racoș, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Ticușu, Ucea, Viștea
Brăila [13]: Berteștii de Jos, Chiscani, Ciocile, Cireșu, Galbenu, Gemenele, Jirlău, Mărașu, Mircea Vodă, Roșiori, Salcia Tudor, Siliștea, Stăncuța
Buzău [21]: Amaru, Bălăceanu, Cănești, Cochirleanca, Largu, Măgura, Mărgăritești, Mânzălești, Mihăilești, Murgești, Odăile, Padina, Pardoși, Poșta Câlnău, Racovițeni, Sărulești, Scorțoasa, Stâlpu, Viperești, Zărnești, Ziduri
Caraș-Severin [53]: Armeniș, Bănia, Berliște, Berzasca, Bozovici, Brebu, Buchin, Bucoșnița, Cărbunari, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanovița, Constantin Daicoviciu, Cornea, Cornereva, Coronini, Dalboșeț, Doclin, Domașnea, Eftimie Murgu, Ezeriș, Gârnic, Glimboca, Goruia, Grădinari, Iablanița, Lăpușnicel, Lăpușnicu Mare, Luncavița, Lupac, Marga, Măureni, Naidăș, Obreja, Ocna de Fier, Oravița (oraș), Pojejena, Prigor, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Sasca Montană, Sichevița, Socol, Șopotu Nou, Târnova, Teregova, Turnu Ruieni, Văliug, Vărădia, Vrani, Zăvoi, Zorlențu Mare
Călărași [17]: Alexandru Odobescu, Borcea, Căscioarele, Chirnogi, Chiselet, Ciocănești, Frăsinet, Gălbinași, Ileana, Independența, Lehliu, Luica, Nana, Șoldanu, Ștefan Vodă, Vasilați, Vâlcelele
Cluj [8]: Cășeiu, Geaca, Mintiu Gherlii, Ploscoș, Sânmărtin, Țaga, Unguraș, Vultureni
Constanța [14]: Adamclisi, Aliman, Amzacea, Cerchezu, Ciobanu, Cogealac, Deleni, Gârliciu, Grădina, Lipnița, Mereni, Mihai Viteazu, Mircea Vodă, Siliștea
Covasna [12]: Bățani, Bixad, Boroșneu Mare, Brețcu, Comandău, Lemnia, Mereni, Micfalău, Ojdula, Poian, Vâlcele, Vârghiș
Dâmbovița [10]: Băleni, Costeștii din Vale, Gura Foii, Morteni, Ocnița, Poiana, Potlogi, Pucheni, Râu Alb, Văcărești
Dolj [67]: Afumați, Almăj, Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus, Apele Vii, Argetoaia, Botoșești-Paia, Brabova, Braloștița, Bratovoești, Caraula, Carpen, Castranova, Cârna, Cerăt, Cernătești, Cioroiași, Coțofenii din Față, Daneți, Desa, Dioști, Dobrești, Dobrotești, Drăgotești, Drănic, Fărcaș, Galiciuica, Gângiova, Ghidici, Gighera, Giubega, Gogoșu, Goiești, Grecești, Izvoare, Leu, Lipovu, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Melinești, Orodel, Perișor, Piscu Vechi, Plenița, Pleșoi, Radovan, Rast, Robănești, Rojiște, Sadova, Sălcuța, Seaca de Câmp, Seaca de Pădure, Secu, Siliștea Crucii, Sopot, Tălpaș, Teasc, Terpezița, Teslui, Unirea, Urzicuța, Valea Stanciului, Vârtop, Vârvoru de Jos, Vela, Verbița
Galați [8]: Bălășești, Buciumeni, Cuca, Frumușița, Jorăști, Nicorești, Rediu, Umbrărești
Giurgiu [28]: Bulbucata, Buturugeni, Călugăreni, Cosoba, Crevedia Mare, Găujani, Ghimpați, Gogoșari, Gostinari, Gostinu, Herăști, Hotarele, Iepurești, Isvoarele, Izvoarele, Letca Nouă, Malu, Mihai Bravu, Oinacu, Prundu, Putineiu, Răsuceni, Roata de Jos, Schitu, Singureni, Slobozia, Stănești, Stoenești
Gorj [11]: Alimpești, Bengești-Ciocadia, Bolboși, Borăscu, Fărcășești, Glogova, Jupânești, Săcelu, Slivilești, Țânțăreni, Văgiulești
Harghita [5]: Lunca de Jos, Lunca de Sus, Mărtiniș, Merești, Săcel
Hunedoara [23]: Baia de Criș, Balșa, Beriu, Blăjeni, Boșorod, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Bunila, Cerbăl, Certeju de Sus, Crișcior, Lunca Cernii de Jos, Luncoiu de Jos, Mărtinești, Pui, Râu de Mori, Sarmizegetusa, Tomești, Toplița, Totești, Turdaș, Vălișoara
Ialomița [16]: Albești, Bărbulești, Borănești, Buești, Cocora, Dridu, Gârbovi, Grivița, Gura Ialomiței, Ion Roată, Miloșești, Platonești, Sălcioara, Valea Ciorii, Valea Măcrișului, Vlădeni
Iași [28]: Andrieșeni, Belcești, Brăești, Ceplenița, Coarnele Caprei, Costești, Cozmești, Cristești, Dolhești, Drăgușeni, Dumești, Fântânele, Golăiești, Gorban, Grajduri, Gropnița, Hărmănești, Heleșteni, Horlești, Ion Neculce, Ipatele, Lungani, Plugari, Șcheia, Todirești, Trifești, Ungheni, Vânători
Maramureș [21]: Asuaju de Sus, Bârsana, Bicaz, Bocicoiu Mare, Boiu Mare, Coaș, Coltău, Copalnic-Mănăștur, Coroieni, Desești, Giulești, Groșii Țibleșului, Ieud, Oarța de Jos, Ocna Șugatag, Poienile Izei, Sarasău, Săpânța, Strâmtura, Șieu, Ulmeni (oraș)
Mehedinți [44]: Bala, Balta, Bălăcița, Bâcleș, Bâlvănești, Braniștea, Breznița-Motru, Breznița-Ocol, Burila Mare, Cireșu, Corcova, Cujmir, Dârvari, Devesel, Florești, Gârla Mare, Godeanu, Gogoșu, Grozești, Husnicioara, Ilovăț, Ilovița, Isverna, Izvoru Bârzii, Jiana, Obârșia de Câmp, Oprișor, Pădina, Pătulele, Podeni, Pristol, Prunișor, Punghina, Rogova, Salcia, Svinița, Șișești, Șovarna, Tâmna, Vânători, Vânjuleț, Vlădaia, Voloiac, Vrata
Mureș [6]: Bereni, Bichiș, Mădăraș, Sânpetru de Câmpie, Sovata (oraș), Viișoara
Neamț [24]: Agapia, Bahna, Bârgăuani, Bira, Bodești, Boghicea, Cândești, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Drăgănești, Dulcești, Făurei, Horia, Ion Creangă, Piatra Șoimului, Poienari, Războieni, Rediu, Români, Ruginoasa, Secuieni, Trifești, Valea Ursului
Olt [74]: Baldovinești, Băbiciu, Bălteni, Brâncoveni, Bucinișu, Călui, Cezieni, Cilieni, Colonești, Corbu, Coteana, Cungrea, Dăneasa, Dobrețu, Dobroteasa, Dobrun, Făgețelu, Fălcoiu, Fărcașele, Găneasa, Ghimpețeni, Giuvărăști, Grădinari, Grădinile, Grojdibodu, Iancu Jianu, Icoana, Ipotești, Izbiceni, Izvoarele, Mărunței, Mihăești, Milcov, Morunglav, Movileni, Nicolae Titulescu, Oboga, Oporelu, Optași-Măgura, Orlea, Osica de Jos, Pârșcoveni, Perieți, Pleșoiu, Priseaca, Radomirești, Rotunda, Sâmburești, Sârbii – Măgura, Scărișoara, Schitu, Seaca, Spineni, Sprâncenata, Stoicănești, Strejești, Studina, Șerbănești, Ștefan cel Mare, Tătulești, Teslui, Tia Mare, Topana, Traian, Tufeni, Vădastra, Vădăstrița, Văleni, Vâlcele, Verguleasa, Vișina Nouă, Voineasa, Vulpeni, Vulturești
Prahova [28]: Apostolache, Ariceștii Zeletin, Bătrâni, Bertea, Boldești-Gradiștea, Cerașu, Chiojdeanca, Ciorani, Colceag, Cosminele, Drăgănești, Filipeștii de Pădure, Fulga, Gherghița, Gornet, Gornet-Cricov, Gura Vitioarei, Jugureni, Lapoș, Plopu, Predeal-Sărari, Râfov, Salcia, Secăria, Surani, Șoimari, Șotrile, Tomșani
Satu Mare [26]: Acâș, Agriș, Bârsău, Bixad, Călinești-Oaș, Cămin, Căpleni, Cehal, Certeze, Ciumești, Craidorolț, Culciu, Foieni, Gherța Mică, Homoroade, Orașu Nou, Petrești, Pir, Pomi, Porumbești, Socond, Terebești, Turț, Turulung, Urziceni, Vama
Sălaj [32]: Agrij, Băbeni, Bobota, Bocșa, Boghiș, Camăr, Carastelec, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Cristolț, Crișeni, Dragu, Gârbou, Halmășd, Hida, Ileanda, Letca, Lozna, Marca, Măeriște, Meseșenii de Jos, Nușfalău, Plopiș, Sălățig, Someș-Odorhei, Șărmășag, Șimișna, Treznea, Vârșolț, Zalha, Zimbor
Sibiu [2]: Ludoș, Vurpăr
Suceava [18]: Berchișești, Bilca, Cacica, Comănești, Dărmănești, Dornești, Drăgoiești, Frătăuții Noi, Gălănești, Iaslovăț, Moldova-Sulița, Poieni-Solca, Sucevița, Todirești, Udești, Vadu Moldovei, Vama, Vicovu de Sus (oraș)
Teleorman [69]: Balaci, Băbăița, Beciu, Beuca, Blejești, Bogdana, Botoroaga, Bragadiru, Bujoru, Buzescu, Călmățuiu, Călmățuiu de Sus, Cervenia, Ciuperceni, Conțești, Cosmești, Crângu, Crevenicu, Didești, Dracea, Drăcșenei, Frăsinet, Frumoasa, Furculești, Islaz, Izvoarele, Lisa, Lița, Măldăeni, Mârzănești, Mereni, Nanov, Năsturelu, Necșești, Nenciulești, Olteni, Peretu, Piatra, Pietroșani, Plopii-Slăvitești, Purani, Putineiu, Răsmirești, Salcia, Săceni, Sârbeni, Scurtu Mare, Seaca, Segarcea-Vale, Sfințești, Siliștea, Siliștea-Gumești, Slobozia Mândra, Smârdioasa, Stejaru, Suhaia, Ștorobăneasa, Talpa, Tătărăștii de Jos, Tătărăștii de Sus, Traian, Troianul, Țigănești, Uda-Clocociov, Vârtoape, Vedea, Viișoara, Vitănești, Zâmbreasca
Timiș [28]: Bara, Bârna, Beba Veche, Belinț, Bethausen, Bogda, Brestovăț, Curtea, Fârdea, Gavojdia, Ghizela, Giulvăz, Gottlob, Margina, Mașloc, Parța, Pietroasa, Racovița, Recaș (oraș), Remetea Mare, Saravale, Secaș, Tomești, Tomnatic, Topolovățu Mare, Tormac, Traian Vuia, Victor Vlad Delamarina
Tulcea [1]: Pardina
Vaslui [26]: Banca, Băcești, Bogdana, Bogdănița, Boțești, Ciocani, Coroiești, Crețești, Dănești, Dodești, Dragomirești, Dumești, Fruntișeni, Gârceni, Iana, Ibănești, Mălușteni, Muntenii de Sus, Perieni, Pogana, Pogonești, Puiești, Pungești, Șuletea, Tutova, Vutcani
Vâlcea [19]: Boișoara, Câineni, Copăceni, Dăești, Diculești, Ghioroiu, Gușoeni, Laloșu, Lădești, Lăpușata, Orlești, Perișani, Pesceana, Prundeni, Stănești, Stoenești, Stroești, Ștefănești, Valea Mare
Vrancea [13]: Andreiașu de Jos, Bălești, Dumitrești, Homocea, Jitia, Năruja, Nistorești, Păulești, Slobozia Bradului, Spulber, Valea Sării, Vrâncioaia, Vulturu

